Eurial 930 x 122

Arges

ALERTĂ! BRÂNZĂ CU E.COLI ÎNTR-UN MAGAZIN DIN PITEŞTI!

În urmă cu puţin timp Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că a fost descoperită bacteria E.coli în probe prelevate din brânză de vaci vândută în județul Argeş. Conform șefului Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, Daniel Lupu, probele au fost prelevate de la un magazin din Piteşti. Autoritățile județene nu precizează numele magazinului, al produsului și al producătorului.

Citiți și: Pitești. Tragedie la Spitalul de Pediatrie: A murit Maria Mocanu

„Este vorba despre brânză de vacă vrac. Am prelevat probele în urmă cu câteva zile şi le-am trimis la laboratorul central de la ANSVSA, iar acum ne-a fost confirmat faptul că aceasta avea bacteria E.coli. Nu ştim încă dacă bebeluşii care s-au îmbolnăvit au consumat din acest produs sau nu, mai trebuie făcute verificări.”, ne-a declarat Daniel Lupu.

Vă reamintim că trei bebeluşi din Argeş şi-au pierdut viaţa după ce s-au infectat cu bacteria E.coli, iar alţii au fost internaţi (unii încă mai sunt) în spitale din Bucureşti. Autorităţile caută de câteva săptămâni sursa îmbolnăvirii. (Foto Arhivă: divahair.com)

Citiți și: Exclusiv. Argeș: Momente uluitoare, terifiante! Un bărbat a fost luat pe sus de polițiști

555×222 grota rece
570×90 MAIA