Kaia 930 x 120

Arges

VICEPRIMAR: VIITORUL NOU POD DIN PITEȘTI, FINANȚAT MAI DEVREME

Viitorul nou pod peste râul Argeş pe care Primăria Piteşti vrea să îl construiască cu bani europeni în parteneriat cu Primăria comunei Mărăcineni şi Institutul Pomicol ar putea primi finanțare mai devreme decât anticipa municipalitatea inițial.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Viceprimarul Cornel Ionică declară pentru ePitești că sunt semnale că podul va putea fi finanţat pe o axă a Uniunii Europene – 6 – care va fi deblocată chiar în acest an.

„Noi avem în lucru în acest moment studiul de fezabilitate. De asemenea, ne pregătim pentru proiectul tehnic şi să facem parteneriatul cu Primăria Mărăcineni. Când se deblochează axa 6 dăm drumul la proiect şi îl facem. Acesta va fi primul proiect cu fonduri europene pe care îl vom realiza în noul exerciţiu financiar al Uniunii Europene, 2014-2020.”, spune viceprimarul. Rămâne de văzut care vor fi termenele de execuție.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

Podul, a cărui realizare ar costa peste 50.000.000 de euro, ar urma să înceapă în zona Căii Depozitelor şi să ajungă în zona staţiei de benzină Lukoil din Mărăcineni. Detalii despre acest proiect, aici: http://epitesti.ro/administrativ-3/incep-procedurile-pentru-noul-pod-peste-arges/.

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90