Polițiștii piteșteni de la Secția 1 au desfășurat o nouă acțiune în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice în rândul minorilor.
În acest sens, oamenii legii au descins aseară în baruri, cluburi și cazinouri din centrul municipiului. Nu mai puțin de 11 minori, cu vârste între 15 și 17 ani, au fost prinși consumând băuturi alcoolice în astfel de localuri.
Atât minorii, cât și vânzătoarele care i-au servit cu alcool au primit amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale s-a ridicat la 2.150 de lei.












