- Publicat de: ePitești
- 23-05-2016, ora 8:52
- Justiție
CORUPȚIE ÎN SĂNĂTATE – CE FACE DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie, în calitatea sa de membru al Reţelei Europene Împotriva Corupției EPAC/EACN și deținătoare a vicepreședinției acestei rețele, cu sprijinul ambasadei Olandei, organizează în București în perioada 23 – 24 mai 2016 un grup de lucru. Grupul are ca temă “Corupţia în sistemul de sănătate – prevenire şi investigare. Experienţă, bune practici şi provocări”.
Citiți și: Intervenție rapidă. Bătrână salvată în ultimul moment din mijlocul flăcărilorPotrivit DNA, scopul este de a oferi un cadru profesional de dialog în care se discută exemple de studii de caz şi de bune practici în lupta împotriva corupției în sectorul medical.
Discuţiile vor fi împărţite în două paneluri: A.Prima zi a grupului de lucru – Cele mai bune practici în stabilirea de politici publice în prevenirea şi controlul administrativ al corupţiei în sistemul de sănătate; B.A doua zi a grupului de lucru – Cele mai bune practici în investigarea corupţiei în sistemul de sănătate.
Citiți și: Accident în lanț: 13 autoturisme distruseVor participa reprezentanţi ai autorităţilor anticorupţie şi ai instituţiilor poliţieneşti din 9 state membre şi non-membre UE (Austria, Azerbaidjan, Estonia, Germania, Lituania, Republica Moldova, România, Serbia și Spania), precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Reţelei Europene privind frauda şi corupția în sistemul de sănătate. Lucrările grupului de lucru vor debuta astăzi, la ora 9, la Cercul Militar din Capitală. (Foto: adevarul.ro)