Din 2027, accesul în București se schimbă. Taxe de peste 3.500 de lei și amenzi uriașe
Începând cu 1 ianuarie 2027, camioanele și celelalte vehicule grele de transport vor putea circula pe drumurile publice din București doar cu autorizație sau aviz, potrivit noilor reguli aprobate de Consiliul General al Municipiului București.
Măsura vizează vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone și vine cu tarife diferențiate și amenzi mai mari.
Taxe de mii de lei pentru camioanele grele
Bucureștiul va fi împărțit în continuare în două zone de restricție, însă Zona B va fi extinsă până la limita administrativă a Capitalei.
În Zona A, pentru camioanele cu masa de peste 40 de tone, taxa zilnică va ajunge la 3.534 de lei.
Vehiculele între 22 și 40 de tone vor plăti 2.843 de lei pe zi, iar cele între 16 și 22 de tone, 2.133 de lei.
În Zona B, tarifele vor fi mai mici, pornind de la 90 de lei pe zi pentru vehiculele între 5 și 7,5 tone.
Vor exista și autorizații lunare pentru transportatorii care circulă frecvent în Capitală.
Amenzi de până la 10.000 de lei
Șoferii care circulă fără documentele necesare, depășesc tonajul autorizat sau refuză cântărirea vehiculului riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.
De asemenea, vehiculele sancționate de trei ori în decurs de 12 luni pot pierde dreptul de acces în zonele restricționate pentru șase luni.
Restricțiile se schimbă din 2027
Noul regulament elimină restricțiile orare generale aplicate în prezent vehiculelor grele.
Astfel, accesul va fi posibil și în timpul zilei, cu respectarea condițiilor de autorizare și a tarifelor stabilite.
Sursa: promotor.ro













![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)
