Conducerea Consiliului Județean (CJ) Argeș a participat astăzi la recepția lucrărilor de modernizare a mai multor drumuri comunale din localitatea Cuca (în lungime totală de 8 kilometri). Investiția a fost realizată cu fonduri alocate de la bugetul de stat și s-a ridicat la 5.500.000 de lei, potrivit CJ.
Tot în comuna Cuca, la începutul săptămânii viitoare, va avea loc și recepția unei alte lucrări, făcută pe DJ 703, drum județean care a fost asfaltat și modernizat pe o lungime de 1,85 de km.
Alunecările de teren din zonă au afectat, însă, și o porțiune din drumul județean DJ 703, eroziunea, apărută încă din anul 2004, surpând jumătate din lățimea lui. Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a cerut conducerii Regiei Județene de Drumuri un termen pentru rezolvarea cât mai urgentă a problemei, primind asigurări că situația va fi remediată pe parcursul unei luni și jumătate.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)











