930X122 MAIA

Arges

ARGEȘ: MUNCITORI “LA NEGRU” PE ȘANTIERE

În perioada 28-30 iulie 2016, în domeniul construcțiilor s-a desfășurat campania națională pentru găsirea și combaterea cazurilor de muncă „la negru” și verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime de securitate și sănătate în muncă (SSM) la lucrările cu risc de cădere de la înălțime și surpări de maluri pe șantiere fixe și mobile, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș.

Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!

În domeniul relațiilor de muncă, în județul Argeș au fost controlate 32 de societăți și găsite 10 persoane fără forme legale de angajare. Au fost date 8 amenzi, în valoare de 120.000 de lei. În domeniul SSM, au fost controlate 28 de societăți și găsite 17 nereguli. Inspectorii de la ITM Argeș au dat 17 sancțiuni contravenționale (dintre care 5 amenzi – în valoare de 16.500 de lei – și 12 avertismente).

ITM Argeș nu precizează numele firmelor găsite cu probleme.

Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”

Campania a avut în vedere mai ales următoarele aspecte:

-Identificarea și combaterea cazurilor de muncă „la negru”

-Lipsa amenajărilor şi a dotărilor locului de muncă pentru prevenirea căderilor în gol şi a altor pericole

-Neasigurarea măsurilor de protecţie a lucrătorilor împotriva prăbuşirii malurilor

-Utilizarea instalaţiilor de ridicat nesupuse controalelor periodice

-Executarea lucrărilor de demolare fără a avea proceduri corespunzătoare şi fără asigurarea supravegherii acestora de către persoane competente. (Foto Arhivă: antena3.ro)

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)