Pericolul real de pe litoral!
Vacanța la mare, cu valuri de râsete și distracție, poate deveni o amintire traumatizantă pentru părinți și copii deopotrivă.
În ultimele trei săptămâni, cel puțin zece copii s-au pierdut de părinți pe litoralul românesc, din cauza aglomerației și a neatenției.
Din fericire, toți au fost găsiți în siguranță, dar autoritățile avertizează că timpul de reacție este esențial.
Joacă, aglomerație și pericolul dintr-o clipă de neatenție
Plajele din stațiunile de la Marea Neagră sunt, în această perioadă, un furnicar de oameni.
În weekend, peste 70.000 de turiști se relaxează la soare sau în apa mării, care atinge temperaturi de până la 25°C.
În mijlocul acestei agitații, copiii se joacă, construiesc castele de nisip și se bălăcesc, însă pierderea de orientare este foarte ușoară.
Un exemplu recent – copil găsit la 2 kilometri distanță
Cel mai recent caz a avut loc în Mamaia Nord, unde un copil de 6 ani s-a pierdut de părinți. Aceștia au alertat poliția după 30 de minute.
Micuțul a fost găsit la aproximativ 2 kilometri distanță.
„Este foarte important ca în momentul în care dispare un minor să alertați organele de poliție în cel mai scurt timp”, atrage atenția Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Salvamarii, mereu în alertă
Salvamarii sunt cei care deseori dau primul ajutor în astfel de cazuri.
Mihai Vârţan, salvamar, explică: „Avem momente în care părinții vin în 2-3-5 minute. Dar avem și cazuri extreme, care mă îngrijorează foarte tare – am avut un copil dispărut timp de 3 ore”.
Autoritățile și salvatorii recomandă părinților să stabilească puncte de întâlnire clare cu cei mici, să-i supravegheze permanent și să îi învețe să se adreseze salvamarilor sau polițiștilor dacă se rătăcesc.
Unii copii vin chiar pregătiți cu lecții învățate acasă: „Să nu pleci niciodată de lângă părinți și dacă te pierzi, cauți un adult de încredere”.
Situația nu este nouă.
Vara trecută, peste 70 de copii s-au pierdut pe litoral.
Toți au fost găsiți în siguranță, dar fiecare incident este o cursă contra-cronometru.
Cu un grad de ocupare de peste 60%, litoralul românesc rămâne un spațiu de recreere, dar și de maximă prudență pentru familiile cu copii.
Pericolul real de pe litoral!
Sursa: Observatornews.ro









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)



