Fete frumoase și extrem de elegante, îmbrăcate în ținute de poveste, cu rochii de un roșu aprins sau de un albastru strălucitor, cu sclipici sau cu dantelă, cu spatele gol, cu trenă sau scurte. În picioare, mai toate cu pantofi cu toc.
Băieții, puși la patru ace, în costum sau sacou, accesorizate cu papion sau cravată, cu pantofii lustruiți și cu părul bine aranjat… Ținute ca de Oscar, de covor roșu, la balurile de absolvire ale promoțiilor din acest an de la două dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din județul Argeș, ambele din Pitești! Este vorba de Colegiul Național Liceal „Zinca Golescu” și de Colegiul Național „I.C.Brătianu”. Balurile au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Comentariile sunt de prisos. Fotografiile vorbesc de la sine! (Foto: Facebook)