Simularea examenului de bacalaureat a continuat marți, 24 martie, cu proba obligatorie a profilului, iar în județul Argeș s-a înregistrat un număr ridicat de absenți.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Argeș (IȘJ), la această probă au fost înscriși 5.029 de elevi, însă 1.261 nu s-au prezentat la examen.
Proba a fost susținută la matematică pentru elevii de la profil real, tehnologic și pedagogic, respectiv la istorie pentru cei de la profil uman. Examenul a început la ora 09:00, accesul în săli fiind permis până la 08:30, conform procedurii oficiale.
Elevii au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea acestora în fiecare sală.
Anunțul zilei vine de la IȘJ Argeș
Lucrările sunt evaluate în format digitalizat, după ce sunt scanate în prezența elevilor, iar rezultatele simulării vor fi comunicate pe 16 aprilie.
Simularea continuă miercuri, 25 martie, cu proba la alegere a profilului și specializării:
– 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
– 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
– 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
– 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
– 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Foto: Descriptiv













