România a obținut o victorie remarcabilă la Olimpiada Balcanică de Matematică 2025, desfășurată în această săptămână la Sarajevo. Elevii români au cucerit patru medalii de aur și două de argint, clasând țara noastră pe primul loc în clasamentul pe națiuni.
Printre performeri se numără și Emanuel Mazăre, elev la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești, care a obținut medalia de aur, reconfirmându-și poziția de top între cei mai buni tineri matematicieni din Europa.
Detalii, AICI.
Performanță după performanță
Distincția de la Balcaniadă vine la doar câteva săptămâni după ce Emanuel a câștigat premiul I la Olimpiada Națională de Matematică, o competiție la care s-a remarcat și în urmă cu doi ani, când a obținut aceeași poziție.
În palmaresul său se mai numără două medalii obținute la olimpiadele balcanice de juniori: una de aur și una de argint.
Pe lângă Emanuel Mazăre, au mai fost medaliați:
– Radu Stoleriu – aur (Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași)
– Pavel Ciurea – aur (Liceul Internațional de Informatică, București)
– Andrei Vila – aur (Liceul Internațional de Informatică, București)
– Alexandru Ciobotea – argint (Liceul Internațional de Informatică, București)
– David Ghibu – argint (Liceul Internațional de Informatică, București)
Competiția a reunit echipe din peste 20 de țări, membre și invitate, din Europa, Asia și Africa.
„Matematica face parte din viața mea”
„Atât Balcaniada de matematică, cât și olimpiada națională au fost provocări interesante.
La Balcaniadă se dau subiecte din toate cele patru domenii ale matematicii: algebră, geometrie, combinatorică și teoria numerelor.
M-am pregătit constant pe tot parcursul liceului, cu multe ore zilnic, dar fac asta cu plăcere, pentru că matematica face parte din viața mea”, a declarat Emanuel pentru Adevărul.
Emanuel Mazăre – Povestea geniului din Pitești
Tânărul este fascinat în special de problemele de geometrie, dar apreciază și provocările din combinatorică, unde spune că inspirația și creativitatea sunt esențiale.
Vrea să studieze în România
Deși are șanse să fie acceptat la cele mai bune universități din lume, Emanuel a declarat că vrea să își continue studiile de licență în România, urmând apoi să se specializeze în străinătate, la masterat și doctorat.
„Nu am luat o decizie finală privind universitatea, dar îmi doresc să urmez atât matematică, cât și informatică. Pentru studii de licență, aleg România. Cred că și aici se face carte”, a spus el, pentru sursa citată.
În timpul liber, Emanuel joacă badminton, merge la pescuit, face ciclism, înot și drumeții.
Credința, o parte importantă din drumul său
Profesorul Marian Haiducu, care l-a pregătit în clasele gimnaziale la Școala „Mihai Eminescu” din Pitești, spune că l-a remarcat de la început ca fiind un copil cu un potențial uriaș.
În plus, a subliniat un aspect mai puțin cunoscut al elevului olimpic: credința sa profundă.
„Mergea constant la biserica de lemn a Universității din Pitești, unde stătea în altar. Nu a ezitat niciodată să vorbească despre Dumnezeu. Sunt convins că interferența cu ajutorul divin l-a susținut în toate reușitele sale. Este mai mult decât muncă și intelect”, a spus profesorul.
Emanuel Mazăre este nu doar un elev excepțional, ci și un exemplu de echilibru între excelență academică, credință, modestie și valori solide.
Povestea lui este inspirațională pentru toți cei care cred că performanța se obține prin muncă, pasiune și caracter.
Interviul integral poate fi citit AICI.