Doi elevi din Pitești se numără printre cei șapte români care au adus aurul pentru România la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori (IOAA Jr) 2025, o competiție de elită găzduită anul acesta chiar de țara noastră.
Este vorba despre Tesileanu Mihai, elev al Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, și Voicu-Olteanu Albert Alexandru, elev al Colegiului Național „I. C. Brătianu” din Pitești.
Cei doi au impresionat prin cunoștințele și abilitățile lor excepționale, contribuind decisiv la performanța remarcabilă a României, care a obținut în total opt medalii de aur, două de argint și una de bronz.
Competiția s-a desfășurat în perioada 18 – 25 octombrie 2025, la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, și a reunit participanți din 20 de țări, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației.
- Colegiul „Brătianu” dă din nou exemplu la Pitești: 170 de elevi s-au implicat în Curățenia Mondială
- Pitești. Are 18 ani și e elevă la „Brătianu”. Liana Stroe pleacă într-o aventură uriașă
- Mihai Coteț, în fața elevilor de la Colegiul „Brătianu”, în prima zi de școală: „Nu am venit în calitate de politician”
România, în topul mondial al astronomiei pentru juniori
Lotul României, format din două echipe a câte cinci elevi, s-a aflat printre cele mai performante din lume, obținând următoarele rezultate:
– Kelemen Alexandru, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara – aur, „Best Blind Map”, „Best Theory”, Locul I absolut
– Butnaru Matei, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Botoșani – aur
– Amariei Robert Cristian, Liceul Teoretic „Sf. Nicolae”, Gheorgheni, Harghita – aur, „Best Observational”
– Toncu Vlad, Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu”, București – aur
Pitești: Elevi de aur din ,,Brătianu” și ,,Tudor Vladimirescu”
– Tesileanu Mihai, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Pitești – aur

- „Brătianu”, nava-amiral a școlii argeșene, a ridicat ancora pentru un nou an! Start festiv la colegiul de elită al Piteștiului
- EXCLUSIV | Schimbare importantă la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești. Elevii vor avea un cod vestimentar identitar începând din acest an școlar
- Mara Stan, singura elevă din Argeș cu media 10 la Bac, premiată la Pitești cu 5.000 de lei
– Dragomir Tudor Ioan, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte – aur
– Voicu-Olteanu Albert Alexandru, Colegiul Național „I. C. Brătianu”, Pitești – aur
– Brindescu Șerban Mihai, Școala Gimnazială nr. 16, Timișoara – argint
– Litcanu Daria Tiana, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași – argint
– Băieșu Sebastian Mihai, Școala Gimnazială „Excelsis” / Centrul Județean de Excelență, Ploiești – bronz
Olimpiada a inclus trei probe principale: una teoretică, bazată pe noțiuni avansate de astronomie și astrofizică, una practică, ce a constat în observații astronomice realizate cu telescopul, și proba de tip „Sky Map” (harta mută), unde concurenții au trebuit să identifice și să interpreteze diverse elemente de pe bolta cerească.
Selecția loturilor naționale s-a realizat la Suceava, de către Universitatea „Ștefan cel Mare”, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Științifică CYGNUS, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava.
Coordonarea organizatorică a aparținut prof. Naghi Elisabeta Ana din partea Ministerului Educației și Cercetării, iar cea științifică – prof. Petru Crăciun (ISJ Suceava) și prof. Cristian Pîrghie (Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava).










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)


