Sancțiuni pentru profesori și elevi! Noul cod de conduită școlară 2025
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul „Codului de Conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului” destinat mediului preuniversitar, valabil începând cu anul școlar 2025-2026.
Noul cod are ca scop crearea unui mediu educațional lipsit de prejudecăți, stereotipuri și intoleranță, inclusiv xenofobie, antisemitism și orice formă de discurs instigator la ură.
Acesta se adresează tuturor elevilor, cadrelor didactice, personalului administrativ, părinților și partenerilor educaționali.
Elevii trebuie să manifeste respect față de colegi și personal indiferent de naționalitate, etnie, religie sau alte criterii, să sesizeze orice formă de discriminare sau discurs instigator la ură și să adopte un comportament incluziv și responsabil, inclusiv în mediul online, conform G4media.ro.
Sancțiuni pentru profesori și elevi! Noul cod de conduită școlară 2025
Profesorii au responsabilitatea de a preveni și combate manifestările discriminatorii în timpul orelor, de a promova cultura respectului și diversității și de a se implica activ în educația privind drepturile omului și istoria Holocaustului.
Codul interzice în mod explicit instigarea la ură și discriminarea pe baza oricărui criteriu social, promovarea simbolurilor și doctrinei fasciste, rasiste sau xenofobe, constituirea sau susținerea organizațiilor cu astfel de caracteristici și negarea Holocaustului.
Această inițiativă legislativă urmărește să asigure un climat educațional sigur, tolerant și respectuos pentru toți participanții la procesul de învățământ.
Proiectul este acum în dezbatere publică, iar opinia societății civile, a cadrelor didactice și a elevilor este așteptată până la finalizarea documentului oficial.













