Schimbare în școli pentru elevi!
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a transmis președintelui Nicușor Dan o propunere oficială prin care solicită includerea educației media ca direcție distinctă în Strategia Națională de Apărare a Țării.
Conform instituției, combaterea dezinformării și a manipulării informaționale este esențială pentru protejarea democrației românești.
CNA subliniază că dezinformarea afectează domenii vitale, de la sănătate publică — prin scăderea ratei de vaccinare — până la coeziunea socială, fiind un factor care alimentează polarizarea și discursurile extremiste.
Propuneri concrete: ore de educație media și formare pentru profesori
Documentul înaintat de CNA prevede introducerea educației media în curriculumul școlar, dar și în programele de formare ale profesorilor.
De asemenea, instituția propune programe naționale de alfabetizare digitală destinate tuturor categoriilor sociale, cu accent pe copii și tineri.
Măsurile ar contribui la dezvoltarea gândirii critice, creșterea rezilienței informaționale și consolidarea încrederii publice în instituțiile statului.
„Educația media este infrastructură de securitate democratică”
„Educaţia media trebuie tratată la fel de serios ca apărarea cibernetică sau protecţia infrastructurilor critice: este infrastructură de securitate democratică”, transmite CNA.
Instituția susține că o astfel de abordare ar reprezenta o investiție strategică în protejarea democrației românești pe termen lung, prin educație, informare corectă și colaborare interinstituțională.
Sursa: capital.ro











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)