Se schimbă Evaluarea Națională! Anunț important pentru elevi
Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a urmează să fie modificată în următorii ani, însă procesul va fi unul gradual și predictibil, a anunțat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.
Oficialul consideră că actualul format al examenului este „prea îngust și prea punctual” în raport cu modelele europene.
„Evaluarea națională, așa cum o avem acum, nu există în structura Uniunii Europene.
Este clar că trebuie regândită, dar discuția trebuie așezată bine, nu poți schimba un astfel de examen de la un an la altul. Procesul trebuie să fie predictibil”, a declarat ministrul în cadrul prezentării raportului săptămânal.
Potrivit lui Daniel David, viitoarea formă a evaluării ar putea include itemi care măsoară competențe aplicabile în viața reală, nu doar cunoștințe teoretice. „Pentru celelalte evaluări – la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a – deja am introdus elemente care evaluează competențe, nu doar memorare”, a explicat ministrul.
Se schimbă Evaluarea Națională! Anunț important pentru elevi
Până la implementarea noilor reguli, Evaluarea Națională 2026 se va desfășura conform calendarului actual:
22 iunie 2026: Limba și literatura română – proba scrisă
24 iunie 2026: Matematică – proba scrisă
26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – proba scrisă
1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor
8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Evaluarea Națională rămâne principalul criteriu de admitere la liceu, însă, potrivit ministrului Educației, în anii următori se pregătește o reformă amplă a modului în care sunt testate competențele elevilor, arată cotidianul.ro.





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/IMG_1005.jpeg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/IMG_1082.jpeg)


