263×587.jpg La COCOS

Veste proastă pentru profesori: Este ultimul an!

Veste proastă pentru profesori!

Cadrele didactice primesc o veste deloc bună înaintea noului an școlar. Potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate în această lună, anul școlar și universitar 2025-2026 va fi ultimul în care se va mai acorda prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei.

Actul normativ stabilește cadrul legal necesar pentru acordarea bonusului și în acest an, însă elimină posibilitatea acordării sale în 2026-2027, așa cum prevedea legislația inițială.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Conform prevederilor noii ordonanțe, măsurile introduse prin OUG nr. 58/2023 nu se vor mai aplica după anul școlar 2025-2026. Este vorba atât despre prima de carieră didactică destinată personalului didactic și didactic auxiliar, cât și despre prima de carieră profesională acordată personalului administrativ din învățământul de stat, ambele finanțate din fonduri externe nerambursabile.

Veste proastă pentru profesori!

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2023 (…) nu se aplică pentru anul școlar/universitar 2026-2027, ultimul an școlar/universitar pentru care se aplică fiind 2025-2026”, se arată în documentul oficial.

Totodată, modificările aduse prin Legea nr. 249/2024 confirmă schimbarea. Sintagma „2026-2027” a fost înlocuită cu „2025-2026”, ceea ce înseamnă că profesorii și personalul auxiliar vor mai beneficia de acest sprijin financiar doar în actualul an școlar și universitar.

Inițial, legislația prevedea acordarea primei pentru angajații din învățământ aflați în activitate începând cu anul școlar 2023-2024 și până în 2026-2027. Noua decizie reduce astfel perioada de acordare cu un an.

În acest an, prima de carieră didactică începe să fie acordată din această lună. Banii pot fi folosiți pentru cursuri de formare profesională și alte cheltuieli eligibile, iar Ministerul Educației și Cercetării a publicat deja lista programelor pentru care profesorii pot utiliza aceste sume, potrivit avocatnet.ro.

New Profesional Consult 570×90
New Profesional Consult 263×587