Must dulce, voie bună și o pastramă cât jumătate de salariu pe zi, în Pitești
A XIX-a ediție a Toamnei Piteștene s-a deschis astăzi, 25 septembrie 2025, cu fast și voie bună.

Astăzi, la Pitești, a fost dat startul uneia dintre cele mai așteptate manifestări ale sezonului – Toamna Piteșteană, ajunsă la ediția cu numărul XIX.

Evenimentul a reunit un public numeros, dornic să descopere produse tradiționale, să guste din preparate locale și să se bucure de atmosfera de târg autentic.

La deschiderea oficială au participat primarul municipiului, Cristian Gentea, viceprimarul Lucrețiu Tudor, ministrul agriculturii Florin Barbu, dar și tânăra prefectă, Ioana Făcăleață, prezentă în rândul celor care s-au bucurat de debutul evenimentului.

Mai multe detalii pe marginea subiectului, AICI.
Produse tradiționale și atmosferă de sărbătoare
De la ora 17:00, deschiderea a fost însoțită de muzică, spectacol și voie bună, iar standurile au atras vizitatorii cu o ofertă bogată: must proaspăt stors pe loc (15 lei litrul), struguri, brânzeturi variate, cașcaval afumat (40 lei/kg) și multe alte produse de sezon.

Zona gastronomică – atracția principală
Cea mai vizitată rămâne zona din fața Casei Cărții, unde grătarele au devenit piesa de rezistență.
Pastramă de berbecuț, cârnați, scăricică de porc, hamsii și cartofi prăjiți îmbie trecătorii cu mirosuri irezistibile, greu de ignorat.
Un exemplu de meniu achiziționat la fața locului:

– două porții de cartofi prăjiți (140 g fiecare) – 30 lei;
– două porții de păstramă de oaie (180 g fiecare) – 80 lei;
– două porții de scăricică de porc – 80 lei;
– ambalaj pentru pachet – 6 lei.
Totalul a ajuns la 196 lei. Preparatele au fost gustoase, dar vizitatorii au remarcat că prețurile nu sunt chiar pentru toate buzunarele.
Organizare și concluzii
Implicarea Primăriei Pitești este vizibilă, iar ediția din acest an se anunță a fi una dintre cele mai reușite de până acum.
Atmosfera este animată, mustul dulce și aromat a cucerit publicul, iar produsele tradiționale completează perfect tabloul unei sărbători de toamnă.

Toamna Piteșteană 2025 promite un final de săptămână plin de gusturi autentice, tradiție și distracție pentru întreaga comunitate.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)












