Pitești: Artiști de top și invitați speciali într-un spectacol care se anunță sold-out
Centrul „Doina Argeșului” pregătește unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale acestui an.
Pe 18 iunie 2026, de la ora 18:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești va găzdui concertul aniversar „Valentin Precup – Poveste din glas de fluier”.

Evenimentul este dedicat tânărului instrumentist argeșean, apreciat pentru talentul și pasiunea sa pentru muzica tradițională.
Concertul marchează un moment important în parcursul artistic al lui Valentin Precup.
Pe scenă vor urca numeroși artiști îndrăgiți ai folclorului românesc, într-un spectacol care se anunță memorabil pentru publicul din Argeș și nu numai.
Irina Rimes, invitat special
Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii va fi apariția artistei Irina Rimes, invitatul special al concertului.

Prezența sa aduce un plus de emoție și atractivitate unui eveniment care îmbină folclorul autentic cu sensibilitatea muzicii contemporane.


Artiști îndrăgiți și ansambluri de renume
Alături de Valentin Precup vor urca pe scenă Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Marcela Fota, Gelu Voicu, Adrian Neamțu, Ionuț Cîrstea, Ilie Caraș, Cătălin Iancu, Maria Chivu, George Mărgineanu, Cristina Turcu Preda, Grigore Gherman, Nicușor Iordan, Alex Chira, Natalia Popescu, Ruxandra Pitulice și Gheorghe Rizea.


Spectacolul va fi întregit de Ansamblul de Dansuri „Doina Argeșului” și de renumitul Ansamblu „Junii Sibiului”. Orchestra „Doina Argeșului”, dirijată de Virgil Iordache, va asigura acompaniamentul muzical, iar prezentatorii serii vor fi Traian Stoița și Alexandra Chira.

Bilete disponibile
Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro și la sediul Centrului „Doina Argeșului”, organizatorii așteptând un public numeros la acest eveniment dedicat valorilor autentice ale muzicii românești.













