Un instructor auto din Giurgiu a fost sancționat de polițiști după ce, în timpul unei ședințe de pregătire practică, elevul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat prezența alcoolului în aerul expirat.
Conform mediafax.ro, incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 11:30, pe strada Dudului din municipiul Giurgiu. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism destinat școlarizării în vederea obținerii permisului de conducere.
La volan se afla un elev în vârstă de 43 de ani, din Giurgiu, care era însoțit de instructorul auto, în vârstă de 45 de ani.
Etilotestul a indicat 0,23 mg/l alcool pur
În timpul controlului, polițiștii l-au testat pe elev cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții, polițiștii au dispus sancționarea instructorului auto, care, potrivit IPJ Giurgiu, a fost amendat cu 1.946,25 de lei.
Totodată, instructorului i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.
Instructorii auto răspund pentru deplasarea mașinii
Poliția Giurgiu atrage atenția că instructorii auto au responsabilitatea juridică pentru deplasarea vehiculului pe drumurile publice în timpul ședințelor de pregătire practică.
IPJ Giurgiu precizează că, în cazul încălcării normelor legale, sunt dispuse măsurile prevăzute de legislația rutieră.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)









