[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Argeș: Taximetrist beat și drogat la volan

Un bărbat de 39 de ani din Curtea de Argeș este cercetat de polițiști după ce a fost prins conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului și a unei substanțe psihoactive.

Incidentul a avut loc în data de 11 martie, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității, conform IPJ Argeș.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

La volan se afla un bărbat care efectua transport de persoane în regim taxi.

Potrivit polițiștilor, comportamentul șoferului a ridicat suspiciuni privind posibilul consum de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, bărbatul a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând prezența unei substanțe psihoactive.

Argeș: Taximetrist beat și drogat la volan

Conducătorul auto a fost condus ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și confirmării prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În termen de 72 de ore, rezultatele analizelor de laborator au confirmat prezența substanței detectate inițial de aparatul DrugTest.

În aceste condiții, permisul de conducere al bărbatului a fost reținut, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și dispunerea măsurilor legale.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Foto: Descriptiv

New Profesional Consult 570×90
Eurial 263×587