263 x 587 eurial

TIR în flăcări pe Autostrada A1, Timișoara-Lugoj! Trafic dat peste cap!

TIR în flăcări pe Autostrada A1, Timișoara-Lugoj! Trafic dat peste cap!

Panică pe autostrada A1, Timișoara-Lugoj, în zona localității Balinț, în această seară, după ce un autotren încărcat cu peleți a luat foc în mers.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

Potrivit primelor informații, una dintre roțile camionului ar fi explodat, iar la scurt timp incendiul s-a extins.

Incidentul a avut loc la kilometrul 456 al autostrăzii, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj.

În urma evenimentului, șoferul a pierdut controlul autotrenului, care a rupt parapetul de protecție și a ieșit în afara carosabilului.

Remorca s-a răsturnat pe o parte, iar o parte din încărcătura de peleți s-a împrăștiat în zona din apropiere.

Flăcările au generat un nor dens de fum negru, vizibil de la distanță.

Mai mulți participanți la trafic au observat camionul cuprins de incendiu și au sunat imediat la 112.

La fața locului au intervenit pompierii și polițiștii, care au început operațiunile pentru stingerea incendiului și pentru asigurarea zonei.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
Posada Curtea de Arges 555×222

Accidentul a afectat și circulația rutieră pe A1.

În acest moment, traficul se desfășoară doar pe banda a doua, în timp ce prima bandă și banda de urgență sunt închise.

Potrivit estimărilor, restricțiile de circulație ar urma să fie menținute până în jurul orei 23:00, în funcție de evoluția intervenției și de operațiunile necesare pentru îndepărtarea autotrenului și a încărcăturii de pe marginea autostrăzii.

TIR în flăcări pe Autostrada A1, Timișoara-Lugoj! Trafic dat peste cap!

Sursa: paginadetimis.ro

570×90 MAIA
Eurial 263×587