Update ora 08:56
Un autotren ce transporta colete s-a răsturnat, în această dimineață, pe Autostrada A1, km 39, în zona localității Găiseni.
Acesta a acroșat un autoturism și s-a răsturnat în afara părții carosabile peste un alt autovehicul staționat pe banda de urgență, în care nu se afla nimeni.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și una SAJ și Poliția.
Doi bărbați au fost monitorizați de echipajul medical la fața locului, refuzând transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor, potrivit ISU Giurgiu.
Știre inițială ora 08:01
Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe Autostrada A1, pe sensul către București, în zona kilometrului 41, potrivit informațiilor transmise de șoferii aflați în trafic pe grupurile de profil.
Potrivit primelor informații de la fața locului, în eveniment ar fi implicate cel puțin două vehicule, un TIR și un autoturism.
În imagini se observă ambele vehicule avariate, iar martorii susțin că sub TIR s-ar afla și un alt autoturism, posibil acroșat în momentul impactului.
Această informație nu a fost confirmată oficial până la această oră.

Ultima oră! Un mastodont a făcut prăpăd pe Autostrada A1
În prezent, nu se cunoaște dacă există victime, câte persoane ar fi fost implicate sau care este starea acestora.
Poliția rutieră se află deja la fața locului, iar în zonă există posibilitatea ca în scurt timp să se formeze aglomerări, având în vedere ora de vârf la care s-a produs accidentul.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.
Foto: Facebook/Info Trafic Pitești
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)