Viteze record pe drumurile din Argeș: 154 km/h pe DN 73 și 123 km/h pe DN 7
Doi șoferi au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce circulau cu viteze mult peste limita legală, pe drumuri din județul Argeș.
Unul dintre ei a fost prins cu 154 km/h pe un sector unde limita era de doar 50 km/h.
154 km/h pe DN 73, în Mihăești
Prima abatere a fost constatată pe 21 august, pe DN 73, în comuna Mihăești.
Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au oprit un tânăr de 19 ani, din Mihăești, după ce aparatul RADAR a indicat o viteză de 154 km/h.
Pe acel sector de drum, viteza maximă admisă era de 50 km/h.
Astfel, șoferul circula cu 104 km/h peste limita legală.
Tânărul a primit o amendă de 4.325,25 lei.
Polițiștii i-au reținut permisul, iar dreptul de a conduce a fost suspendat pentru 120 de zile.
Pentru perioada suspendării a fost eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
123 km/h în localitatea Leordeni
Tot pe 21 august, polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au depistat un alt șofer care circula cu viteză excesivă.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din comuna Ludești, județul Dâmbovița, se afla la volan pe DN 7, în localitatea Leordeni.
Radarul l-a înregistrat cu 123 km/h, deși limita de viteză în zona respectivă era de 50 km/h.
Și în acest caz, permisul a fost reținut, iar suspendarea dreptului de a conduce a fost stabilită pentru 120 de zile.
Polițiștii rutieri continuă acțiunile pentru depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic prin viteza excesivă.
Foto: descriptiv




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxJoi_epitesti.jpg)




![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)



