Argeș. ”O să te port veșnic în suflet!”
Sâmbătă, 1 noiembrie, un tânăr în vârstă de 27 de ani, identificat ca Florin Ovidiu Pătru, a fost găsit decedat în propriul apartament din Mioveni, Argeș.
Potrivit autorităților, acesta era deja decedat de câteva ore atunci când a fost descoperit.
Echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva.
Conform primelor informații, nu au fost identificate urme de violență, iar tânărul nu suferea de afecțiuni medicale cunoscute.
Potrivit surselor noastre, Florin Ovidiu Pătru ar fi participat la o petrecere în seara precedentă și nu a dat semne că s-ar afla într-o stare de rău sau pericol.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Argeș, pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei exacte a morții.
Detalii pe marginea subiectului, puteți (re)citi AICI și AICI.
Cu durere în suflet, iubita lui Florin a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook:
„Odată cu plecarea ta, mi-ai luat inima! NIMIC nu va mai fi la fel fără tine. O să te port veșnic în suflet, dragul meu iubit! Te voi iubi mereu!”
Tragedia a lăsat un gol imens în rândul familiei, prietenilor și apropiaților.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Argeș. ”O să te port veșnic în suflet!”
Sursa: Facebook Denisa Coman













