O explozie puternică s-a produs miercuri dimineață la sediul Poliției Municipiului Lugoj, incidentul fiind resimțit pe o rază de sute de metri.
În urma deflagrației, trei persoane au fost rănite, iar o anexă a clădirii a fost grav afectată.
Potrivit primelor informații, explozia a avut loc în cursul dimineții, la sediul unde funcționează Secția de Poliție Rutieră Lugoj. Impactul a fost unul semnificativ, iar structura construcției a suferit avarii majore, conform tribunasnm.ro.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a transmis că a fost solicitat să intervină miercuri, 14 ianuarie 2026, în jurul orei 08:18, în urma unei deflagrații neurmata de incendiu, produsă într-o anexă din curtea poliției rutiere.
Explozie puternică la un sediu de Poliție, în Timiș
„La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere și zece pompieri”, a precizat ISU Timiș.
Trei victime, una transportată la spital
În urma exploziei, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un bărbat a fost transportat de urgență la spital, prezentând arsuri la nivelul feței și al mâinilor.
O a doua persoană a suferit arsuri minore la mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Cea de-a treia persoană a suferit un atac de panică.
Autoritățile urmează să stabilească cauza exactă a exploziei, iar zona a fost securizată pentru desfășurarea cercetărilor. Misiunea echipajelor de intervenție este în continuare în dinamică.
Foto: pressalert.ro














