Fragment de dronă găsit pe plaja din Saturn. Al treilea incident în două zile
Un nou incident a fost semnalat vineri pe litoralul românesc, după ce un fragment de dronă a fost adus de valuri pe plaja din Saturn.
Turiștii au observat obiectul și au alertat autoritățile, iar zona a fost restricționată temporar.
Fragmentul, verificat de specialiști
Primele verificări au arătat că fragmentul nu prezintă elemente pirotehnice.
Obiectul urmează să fie ridicat și analizat de specialiști pentru stabilirea provenienței și a circumstanțelor în care a ajuns pe litoral.
Incidentul vine după ce, tot vineri, un alt fragment de dronă a fost descoperit în apropierea plajei din Costinești.
Și în acest caz, autoritățile au stabilit că nu exista încărcătură explozivă.
Drone găsite și în Marea Neagră
Cu o zi înainte, o dronă fusese identificată în zona Costinești, iar o echipă de scafandri militari EOD a intervenit pentru verificări.
Fragmentul a fost predat ulterior Gărzii de Coastă.
În urmă cu câteva zile, două drone de tip Gerbera, de producție rusească, au fost distruse de scafandrii militari în zona economică exclusivă a României, în apropiere de Neptun Deep.
Dronă prăbușită în Tulcea
Un alt incident a avut loc vineri în nordul Dobrogei.
O dronă s-a prăbușit în zona Luncavița, județul Tulcea, iar impactul a fost urmat de o explozie și un incendiu.
Autoritățile continuă verificările în toate aceste cazuri.
Sursa: hotnews.ro
Foto: descriptiv


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)
