Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați, vineri dimineață, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la chiliile Mănăstirii Cozia Veche, aflată pe DN7, în zona Călimănești-Căciulata.
Focul se manifestă violent la nivelul acoperișului, cu degajări mari de fum, iar echipajele încearcă să limiteze extinderea flăcărilor.
Din primele informații, nu au fost raportate victime.
Pentru lichidarea incendiului acționează mai multe echipaje de pompieri.

La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime de la Garda de Intervenție Vâlcea, două autospeciale de la Stația Brezoi, precum și o autospecială din partea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Călimănești.
Incendiu la mănăstirea de care a auzit toată lumea, pe DN7 Pitești–Sibiu
Intervenția este dificilă din cauza amplasării construcției, dar pompierii fac eforturi pentru a localiza focarul și a împiedica propagarea incendiului la celelalte anexe din incintă.
Mănăstirea Cozia Veche este un monument de patrimoniu cu o valoare istorică și religioasă deosebită, iar autoritățile locale urmăresc cu atenție evoluția situației.
Acțiunile de stingere sunt în desfășurare, iar ISU Vâlcea transmite că echipajele vor rămâne pe teren până la lichidarea completă a incendiului.
Sursă și foto: seintamplainvalcea.ro












