263×587 grota rece

Incendiu la o vilă din Argeș! Se zbate între viață și moarte

Incendiu mortal în Pietroșani: Explicațiile oficiale ale Poliției Argeș

Update ora 18:47:

,,Au fost suplimentate forțele de intervenție, la fața locului acționând colegii noștri cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Paramedicii SMURD au preluat o a doua victimă, care prezintă atac de panică.”

Știre inițială ora 18:38

O persoană ar fi intrat în stop cardiorespirator și ar fi resuscitată, în aceste momente, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), în urma unui incendiu puternic izbucnit într-o gospodărie din județul Argeș.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp în comuna Pietroșani, satul Gănești, în apropierea unei biserici.

Detalii – AICI.

Potrivit informațiilor de la fața locului, flăcările se manifestă violent și au cuprins o suprafață de peste 350 mp.

Pentru stingerea incendiului intervin pompierii din cadrul Detașamentelor Mioveni și Pitești, cu trei echipaje de intervenție:

930×122 https://hevy.ro/
555×222 grota rece

Incendiu la o vilă din Argeș! Se zbate între viață și moarte

,,La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta la o locuință, fiind afectată pe o suprafață de peste 350 mp.

La fața locului, a fost identificată și o victimă, preluată de un echipaj SAJ.”, informează ISU Argeș.

Intervenția este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul.

570×90 MAIA
263×587 MAIA