Începând de astăzi, 7 iulie, ora 10:00, și până mâine, 8 iulie, la aceeași oră, județul Argeș se află sub incidența unui COD ROȘU de caniculă și val de căldură persistent, potrivit avertizării emise de ISU Argeș și transmise prin sistemul RO-ALERT.
Meteorologii avertizează că valul de căldură se va extinde și intensifica, cu temperaturi maxime prognozate între 38 și 41 de grade Celsius.

De asemenea, se va înregistra un disconfort termic deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.
- Caniculă extremă în România: Temperaturile resimțite au ajuns la 43°C pe 5 august
- ANM a emis cod roșu de caniculă. Temperaturi de până la 41 de grade, urmate de vijelii și furtuni – Harta județelor vizate
- ANM extinde Codul roșu de caniculă. Valul de căldură cuprinde aproape toată țara, urmează vijelii (HARTĂ)
Totodată, minimele din timpul nopții nu vor coborî sub 21-24 de grade, motiv pentru care este anunțată o noapte tropicală, caracterizată de lipsa răcorii nocturne și acumularea de căldură.
Județele vizate de avertizarea de cod roșu:
Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.
Recomandări esențiale pentru protecția sănătății:
– Evitați deplasările în orele de vârf (11:00–18:00) și preferați plimbările dimineața devreme sau seara, în zone umbrite.
– Evitați efortul fizic intens și expunerea directă la soare.
– Hidratați-vă constant, consumând suficiente lichide chiar și în lipsa senzației de sete.

– Purtați îmbrăcăminte lejeră, în culori deschise, pălării, ochelari de soare și materiale ușoare.
– Evitați alcoolul și băuturile cu multă cofeină sau zahăr.
S-a emis RO-ALERT de COD ROȘU! România se topește: Peste 41 de grade în Argeș și alte județe
– Consumați fructe și legume proaspete și evitați mesele grele.
– Nu lăsați copii sau animale de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru perioade scurte.
– Mențineți legătura cu persoanele vulnerabile, în special vârstnicii – verificați-le starea de sănătate, transmit autoritățile.
Risc crescut de incendii în Argeș și în județele afectate!
ISU Argeș atrage atenția că, în perioada caniculară, riscul de incendii este foarte ridicat. Cetățenii sunt rugați:
– Să nu utilizeze focul deschis în zone cu vegetație uscată și pe timp de vânt.
– Să nu arunce resturi de țigări la întâmplare.
– Să nu lase în mașinile expuse la soare recipiente sub presiune, cum ar fi brichete sau spray-uri.
În caz de urgență, apelați 112 doar dacă este absolut necesar.
Autoritățile recomandă prudență maximă și respectarea instrucțiunilor pentru a preveni incidentele cauzate de temperaturile extreme.














