Kaia 930 x 120

Page_Eight_1314701650_2011

Page Eight

Acesta este un film nou ce poartă marca BBC. Este un film de spionaj cu toate ingredientele specifice având greutatea unor interpretări excelente.

John Worricker (Bill Nighy) analist şef la MI5, contraspionajul britanic primeşte un dosar de la şeful lui Benedict Baron (Michael Gambon) care incriminează anumite legături ale Primului Ministru (Ralph Fiennes) în materie de inteligence cu SUA. John este vecin cu Nancy Pierpan (Rachel Weisz) editoare şi activistă socială al cărei frate a murit în teritoriile palestiniene ucis de armata izraeliană. mai apare şi fiica lui John artist plastic şi a cărei mamă s-a căsătorit cu Baron care îi fusese tutore lui John la Cambridge. Benedict moare după un infarct şi primul ministru realizează pericolul dosarului şi încearcă să recupereze toate copiile lui. Ultimul în posesia lui John îi este cerut de Primul Ministru la Cambridge la agapa aniversară unde fusese colegi de an.  John face rost de dosarul morţii fratelui lui Nancy care acuza Israelul de comportament ticălos în incidentul cu fratele ei. Dosarul procurat de un jurnalist cu origini scoţiene cu relaţii în lumea spionilor. Dosarul incriminator este dat lui Nancy şi făcut public la BBC. John îşi negociază libertatea cu Jill Tankard (Judy Davis), adjuncta MI5 şi foarte apropiată de primul ministru într-un fel de oficiu de spionaj personal al Primului Ministru. Finalmente aranjează lucrurile cu fiica sa care fusese însărcinată cu artist conceptual (sic!) spre uşurarea acestuia care crezuse într-o relaţie cu un tânăr dubios Ralph Wilson (Tom Huges). Acesta spionează pentru mama lui Jill Tankard. Cum totul a fost pus la punct John dispare într-o direcţie necunoscută cu cele 60000 de lire plătite pe un tablou din colecţia personală.

Filmul este bine făcut şi bine interpretat, dar mi-a produs o mare frustrare. Din acest motiv am citit pe IMDB opiniile unor evaluatori ai filmului. Şi spre bucuria mea sunt destui care remarcă eroarea fundamentală a acestui film: poziţionarea ideologică stângist antiamericană! Ca unul care am puternice sentimente filo-americane nu pot crede în fabulaţiile care văd în SUA Marele Satana. Nu pot crede că americanii descoperiseră terorişti britanici care să nu fie arestaţi şi să comită acte teroriste. Mai apare şi alt vinovat de serviciu pentru anarhiştii americani gen Michael Moore şi anume Israelul.  Filmul ar fi putut fi foarte bun dacă nu era exemplar mincinos.

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3