263×587.jpg La COCOS

Accident grav! Victime: 18 copii și trei adulți!

Accident grav! Victime: 18 copii și trei adulți!

Accident grav cu nu mai puțin de 21 de persoane implicate!

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Un autoturism și un microbuz plin cu copii s-au lovit în localitatea Deveselu, județul Dolj.

Planul Roșu a fost activat, având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite, cu răni ușoare.

În microbuz se aflau 2 adulți 18 minori, iar în autoturism o femeie, notează Antena3 CNN.

Accident grav! Victime: 18 copii și trei adulți!

La locul accidentului au intervenit echipaje cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, șapte echipaje SMURD și trei echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt.

,,Din primele verificări, acestea (n.r. victime) au suferit leziuni ușoare, însă vor fi transportate la spital, pentru efectuarea tuturor investigațiilor medicale.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers”, a transmis Poliția Română., citată de sursa menționată.

Sursă foto: antena3.ro

New Profesional Consult 570×90
imm 263×587