New Profesional Consult 930 x 122

Ministrul Tineretului și Sportului

Acuzații extrem de grave aduse unui ministru tânăr!

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, s-a ales cu dosar penal, după ce ar fi avariat mașina instituției pe care o conduce, iar apoi a ascuns BMW-ul în garajul ministerului, notează cotidianul Gândul.

Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) a fost cel care a făcut publică informația.

Potrivit sursei citate, evenimentul s-ar fi petrecut în urmă cu un an, iar Novak ar fi încercat să mușamalizeze întreaga situație.

Accidentul a avut loc în timp ce Novak se deplasa în interes personal, se întorcea de la o competiție de ciclism la care a concurat în calitate de sportiv, activitate care nu are legătură cu îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției sale de ministru al Sportului.

Prin urmare, sportivul Novak ar fi trebuit să se deplaseze cu mașina personală către acest eveniment, nu cu autovehiculul ministerului și nici cu șoferul plătit de instituție, așa cum ilegal a făcut-o, scrie Sindicatul.

„Dar Novak ascundea altă infracțiune, încerca să mușamalizeze accidentul pentru a nu se descoperi că a condus ilegal autoturismul ministerului. A fost nevoie de multe verificări ale documentelor și solicitări către instituțiile statului, dar în final s-au aflat următoarele:

Ministrul Novak Carol-Eduard nu deține un permis de conducere special și conduce ilegal, deși ar trebui să conducă numai autovehicule adaptate condiției sale, fiind încadrat în grad grav de handicap. Orice conducător auto știe că nu poți conduce dacă ai proteză la piciorul drept, în astfel de cazuri mașina trebuie modificată și omologată, sunt mutate comenzile de picior la mână, iar permisul de conducere este unul special”, transmite SNST, într-un comunicat de presă.

Acuzațiile care i se aduc ministrul Tineretului și Sportului

În urma sesizării organelor de urmărire penală a faptelor săvârșite în data de 13.06.2021 de Novak Carol-Eduard, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiție Secția de urmărire penală și criminalistică a deschis dosarul penal nr.2984/P/2022.

În prezentul dosar penal se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 2 din Codul penal, de încredințare a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 din Codul penal şi de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art.297 alin. 1 din Codul penal.

Sindicatul Național Sport și Tineret concluzionează că Novak a condus ilegal mașina ministerului. Totodată, autoturismul instituției nu ar fi modificat și omologat, așa cum prevede Ordinul MTCT nr.2132/2005 – ANEXA Nr. 9: LISTA cu modificările speciale aduse autovehiculelor în scopul conducerii de către persoanele cu handicap.

Foto principal: G4Media.ro

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90