Anunțul momentului despre apa din Pitești: E oficial!
După zilele în care mai mulți piteșteni au sesizat modificări ale culorii apei de la robinet, iar situația a fost analizată de autorități, vine și confirmarea oficială privind calitatea apei.
Primarul Cristian Gentea anunță că analizele efectuate de DSP Argeș confirmă potabilitatea apei furnizate în Pitești:
„Ne-am mobilizat, am intervenit și iată că avem confirmarea oficială a DSP Argeș: apa din rețeaua de apă potabilă a Piteștiului este sigură pentru consum.
- Investiție importantă în zona noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești! Lucrările din Tancodrom au fost finalizate
- EXCLUSIV ePitești! LOVITURĂ pentru „Maracana” lui Dobrin: Baza Sportivă Ștrand ar putea ajunge din nou la Pitești! Promisiunea lui Gentea: „Am să reușesc!”
- Se oprește apa în Pitești joi, 10 septembrie. Zonele afectate de întrerupere
Analizele efectuate de DSP arată că apa îndeplinește toate criteriile de potabilitate și se încadrează în valorile prevăzute de legislația în vigoare.”
Apă Canal a explicat modificarea culorii
Situația a apărut pe fondul unor modificări ale caracteristicilor apei provenite din sursa de alimentare de la Budeasa.
Apă Canal 2000 a explicat că seceta prelungită, temperaturile ridicate și schimbările fizico-chimice ale sursei au influențat aspectul apei.
Operatorul a precizat însă că, după procesul de tratare, apa este potabilă și respectă cerințele de calitate:
„Precizări privind monitorizarea operațională a calității apei distribuite populației în municipiul Pitești și localitățile limitrofe
Ținând cont de modificările calității apei brute destinate potabilizării din acumularea Budeasa, prin creșterea conținutului de mangan peste limitele admise și scăderea concentrației oxigenului liber dizolvat, ședința din data de 12.08.2026 desfășurată în cadrul Prefecturii Argeș cu participarea reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea, înregistrările tehnice efectuate în Laboratorul Uzina de Apă al Societății Apă Canal 2000 SA Pitești de la schimbarea caracteristicilor chimice ale apei brute, precum și inspectia sanitară a DSP Argeș la societatea noastră din 13.08.2026, aducem la cunostința consumatorilor următoarele:1. Calitatea apei brute este monitorizată în cadrul laboratoarelor noastre prin prelevarea și analiza de probe de apă brută, tratată și potabilă la un interval de 3 ore, 24 ore din 24.2. Începând din data de 15.08.2026 toate probele de apă potabilă au înregistrat valori ale parametrului Mangan în limitele admise.3. Apa potabilă distribuită în rețeaua de distribuție în toate zonele în municipiul Pitești și localitățile limitofe alimentate din rețeaua orașului îndeplinește condițiile de potabilitate conform legislației în vigoare pentru apa destinată consumului uman, pentru toți indicatorii monitorizați.”
Autoritățile au monitorizat situația
În această perioadă au fost recoltate probe și au fost făcute verificări privind calitatea apei.
Se monitorizează permanent parametrii și efectuează operațiuni de spălare a rețelelor în zonele unde apar modificări de turbiditate.
Confirmarea DSP Argeș pune astfel capăt incertitudinilor privind siguranța apei furnizate în rețeaua publică a municipiului Pitești.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)


