Comunitatea din Bradu a fost invitată astăzi, 15 martie 2025, să participe la dezbaterea publică privind bugetul local pentru anul 2025, eveniment organizat la Căminul Cultural Bradu, începând cu ora 10:00.
Această întâlnire a reprezentat o oportunitate importantă pentru locuitori de a-și exprima opiniile, de a adresa întrebări și de a contribui la stabilirea priorităților pentru dezvoltarea localității în anul următor.
În cadrul dezbaterii, reprezentanții administrației locale au prezentat principalele obiective și direcții de finanțare propuse pentru 2025.
Proiectul de buget include investiții esențiale pentru infrastructură, educație, sănătate și alte domenii de interes pentru comunitate.
„Așa cum știți, prezentarea proiectului de buget local este esențială pentru transparența în administrația locală, iar dialogul cu dumneavoastră a fost și rămâne o prioritate pentru mine!”, a declarat primarul Dan Stroe.
Argeș. Decizii vitale pentru localitatea Bradu: Se întâmplă în 2025
Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să vină cu propuneri privind alocările bugetare, iar administrația locală a asigurat că toate problemele semnalate vor fi analizate și, pe cât posibil, soluționate în cel mai scurt timp.
„Vă mulțumesc tuturor pentru prezență și pentru implicarea în dezvoltarea comunității noastre!”, a transmis edilul, încurajând locuitorii să continue să participe la astfel de dezbateri.
Bugetul local pentru 2025 urmează să fie aprobat în perioada următoare, iar administrația locală își propune să țină cont de sugestiile venite din partea cetățenilor, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor comunității.