Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea postului contractual de execuție, pe perioadă nedeterminată, de lăcătuș mecanic la Formația Baraj Vâlcele – S.G.A. Argeș, în comuna Merișani.
Funcția implică activitate în ture de 12 ore, atât zi, cât și noapte, în intervalele 7:00–19:00 și 19:00–7:00.
Pentru a participa, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții specifice:
– studii medii;
– certificat sau diplomă de calificare în meseria de lăcătuș mecanic;
– minimum 3 ani vechime în muncă;
– nu se solicită vechime în specialitatea studiilor.
Argeș: Instituție publică importantă face angajări!
Concursul se desfășoară în perioada 8–29 decembrie 2025, la sediul Administrației Bazinale de Apă Argeș–Vedea din Pitești, conform unui calendar detaliat care include selecția dosarelor, probă scrisă, interviu și soluționarea contestațiilor.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină documentele prevăzute în HG 1336/2022, inclusiv adeverință medicală, copie acte de identitate, documente de studii, cazier și CV european.
Acesta poate fi depus la registratura instituției sau transmis prin poștă, curier ori e-mail, cu respectarea condițiilor tehnice menționate.
Baza bibliografică, tematica de concurs și lista completă a actelor necesare sunt disponibile în anunțul oficial.
Informații suplimentare pot fi solicitate la sediul instituției sau la numărul de telefon 0248.223.449, interior 115




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti-1.jpg)
