HerasMed (930 x 122 px)

deseuri

„COMANDO” LA GHENELE DE GUNOI DIN PITEȘTI

Am atras atenția în nenumărate rânduri că Piteștiul este ca un sat fără câini și în ceea ce privește salubritatea. Atât din vina cetățenilor, cât și, mai ales, a Primăriei.

Citiți și: Concurs pentru un post ”baban” la Primăria Municipiului Pitești

După apelurile noastre repetate (un exemplu, AICI), Primăria s-a „dezmorțit” puțin. După ce a trimis Poliția Locală să dea amenzi (AICI, subiectul pe larg), municipalitatea trimite în teren nu doar polițiști locali, ci și inspectori ai Primăriei și reprezentanți ai celor două societăți de salubritate din oraș, S.C. Salubritate 2000 S.A. și S.C. Salubris S.A.

„O comisie mixtă a fost înființată la nivelul Primăriei Pitești cu scopul de a verifica respectarea legislației în vigoare referitoare la depozitarea deșeurilor menajere și a molozului la platformele de gunoi din municipiu. Din comisie fac parte reprezentanți ai Primăriei Pitești, ai S.C. Salubritate 2000 S.A., S.C. Salubris S.A. și ai Poliției Locale Pitești.

Citiți și: Anunț deosebit de important pentru oameni! Se întâmplă în perioada sărbătorilor

În fiecare zi, comisia se deplasează în teren în diferite zone ale orașului pentru a face verificări, constatări, dar și cu scopul de a aplica sancțiuni, potrivit competențelor. Se are în vedere și o latură civică, în sensul educării populației cu privire la respectarea normelor și a prederilor legale în domeniul gestionării deșeurilor.

Deși și-a început activitatea de numai câteva zile, au fost deja date primele avertismente și amenzi”, ne-a informat în urmă cu puțin timp Biroul de presă al Primăriei Pitești.

Ceea ce ignoră Primăria este că întreg sistemul de salubritate din Pitești e prost făcut. Nu există un sistem unitar de colectare selectivă a deșeurilor. Pe de altă parte, puțini știu că pentru ridicarea molozului, a altor resturi de materiale de construcții sau a mobilierului vechi trebuie plătită o taxă separată și chemată o autospecială de încărcare de la Salubritate, alta decât mașina de gunoi care ridică periodic deșeurile menajere. În plus, chiar mașinile de gunoi și gunoierii lasă mizerie în urma lor. Apropo, societățile de salubritate din Pitești când vor fi amendate de polițiștii locali pentru neglijență în serviciu?

Eurial 555 x222
eurial 570×90