Eurial 930 x 122

Arges

deszapezire-3

CONSILIUL JUDEŢEAN ARGEŞ A CHELTUIT PESTE 770.000 DE LEI PENTRU NISIP ŞI SARE

Alina Nicolau, director în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri, a anunţat astăzi că pregătirile pentru iarnă sunt pe ultima sută de metri.

Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”

Astfel, au fost semnate contractele pentru achiziţia de nisip (8.500 de tone ce sunt duse în bazele de depozitare de firma Dragon Oil Star SRL, valoarea contractului fiind de 395.500 de lei, fără TVA) şi sare (Alcadibo Trading este firma câştigătoare a licitaţiei, pentru 1.800 tone de sare, valoarea contractului fiind de 369.700 de lei, fără TVA). Pe 24 noiembrie a avut loc şi deschiderea ofertelor pentru asigurarea utilajelor necesare procesului de deszăpezire, acestea fiind încă în evaluare.

„Din câte ştim, nu va ninge foarte serios până prin ianuarie, dar noi suntem pregătiţi. Mâine (n.r. – azi) începem şi montarea parazăpezilor în zonele de sud şi la Podul Dâmboviţei, acolo unde viscoleşte de obicei. Avem 650 de parazăpezi pe care le-am folosit şi în anii trecuţi. Nu sunt suficiente, aşa încât vom face în curând demersuri pentru a mai achiziţiona astfel de parazăpezi.”, a spus Alina Nicolau.

Citiți și: Argeș. Angajări masive la un spital important

În momentul de faţă este zăpadă doar la munte, stratul de zăpadă începând de la altitudini de 1.200 de metri (zona Piscul Negru). Cel mai mare strat de zăpadă din Argeş este în munţii Făgăraş – 20 de centimetri, iar la Bâlea ajunge la 40 de centimetri. Pe alocuri s-au format însă şi troiene de 2 metri înălţime, din cauza viscolului.

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)