- Publicat de: ePitești
- 23-05-2014, ora 7:31
- Administrativ
ȘTRANDURILE DIN PITEȘTI SE DESCHID SĂPTĂMÂNA VIITOARE DACĂ VREMEA ESTE BUNĂ
După ploile abundente de acum o săptămână vremea s-a îmbunătăţit, iar temperaturile au urcat până la maxime de 27 de grade Celsius. În aceste condiţii săptămâna viitoare s-ar putea deschide două dintre cele trei baze de agrement în aer liber din Piteşti.
Citiți și: Argeș. Ce se va întâmpla în următoarele zile este aproape incredibilDacă vremea o va permite, ne-a declarat Constantin Zichil, şeful Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului, două dintre bazele de agrement se vor deschide săptămâna viitoare. Este vorba de bazele de agrement din Trivale şi de lângă Bazinul Olimpic, acolo unde sunt bazine descoperite. „Deschidem aceste baze deoarece aici avem posibilitatea să încălzim apa. La ştrandul din cartierul Tudor Vladimirescu nu avem încă această posibilitate, aşa că mai aşteptăm.”, ne-a precizat Zichil.
Tarifele de intrare rămân neschimbate, urmând să fie identice cu cele de anul trecut. Astfel, intrarea generală va fi de 7 lei de persoană. Copiii, pensionarii şi studenţii vor plăti 4 lei. Primăria a scos la licitaţie şi spaţii pentru alimentaţie publică, astfel încât săptămâna viitoare vor fi deschise în ștranduri şi terase cu băuturi răcoritoare şi mâncare.
Citiți și: Alertă meteo în toată țara!