930×122 CAPRA 5

bloc

EXCLUSIV. „BOMBĂ” IMOBILIARĂ ÎN PITEȘTI. UNDĂ VERDE PENTRU BLOCUL DE LÂNGĂ CENTRUL DE AFACERI

Exclusiv! „Bombă” imobiliară în Pitești. Undă verde pentru blocul de lângă Centrul de Afaceri. Viitorul bloc de 10 etaje pe care un investitor vrea să îl construiască în zona centrală a municipiului Pitești în vecinătatea Business Forum (situat pe bulevardul I.C. Brătianu) are undă verde.

Citiți și: Concurs pentru un post ”baban” la Primăria Municipiului Pitești

Asta deși câțiva piteșteni din zonă, Gabriel și Victoria Irimia și Michaela Predescu Cojoacă, pe care vecinătatea viitorului bloc i-ar fi deranjat, au dat în judecată dezvoltatorul, S.C. Titidan S.R.L., dar și Primăria municipiului Pitești și pe primarul Piteștiului.

În primă fază, în septembrie anul trecut, Tribunalul Argeș le-a dat dreptate reclamanților, suspendând autorizația de construire a blocului (amănunte, AICI). Acum, însă, Tribunalul Vâlcea, acolo unde a fost mutat procesul, este de partea dezvoltatorului și a municipalității.

Citiți și: Amendă de 3.000 de lei pentru cei care stau la bloc! Mulți fac asta pe ascuns

De mâine, 21 martie 2019, conform hotărârii Tribunalului Vâlcea, lucrările pot începe la viitorul bloc de lângă Centrul de Afaceri.

Mai multe detalii despre subiect ne oferă viceprimarul cu atribuții de primar al Piteștiului Sorin Apostoliceanu.

”Instanța a respins cererea de suspendare a autorizației de construire a blocului respectiv. În primă fază au suspendat autorizația de construire, apoi juriștii Primăriei au făcut un recurs. Au argumentat foarte bine tot ce aveau de argumentat și s-a stabilit că cererea de suspendare a autorizației de construire s-a respins, așa că se pot reapuca să lucreze acolo, să construiască, urmând ca, bineînțeles, pe fond, cererea de anulare a acestei autorizații de construire să meargă mai departe.

Am înțeles că este la Tribunalul Vâlcea și are termen în aprilie (…) De mâine se pot apuca de treabă”, precizează Apostoliceanu, chestionat de ePitești pe marginea subiectului.

Următorul termen este la începutul lunii aprilie. Rămâne de văzut dacă blocul se va construi sau nu.

Amintim că nu este singura investiție imobilară controversată din Pitești. De exemplu, și cetățenii din Găvana se confruntă cu o situație similară. Detalii, AICI. (Foto principal: descriptiv)

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90