New Profesional Consult 930 x 122

guvern

prefectura11

EXCLUSIV! CINE S-AR FI GÂNDIT? EL VA FI NOUL PREFECT!

Într-o conferință de presă organizată luni Cristian Soare anunţa că cel care îi va lua locul în funcţia de prefect va fi „101%” Bogdan Pandelică, fost consilier local PSD în Pitești, actualmente vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Surpriză, însă! Nu Pandelică va fi prefect, susţin surse guvernamentale!

Citiți și: Se dau sume importante! Decizie surpriză la Guvern: încep plățile

Conform acestor surse, viitorul prefect se află chiar în curtea instituţiei: subprefectul Ion Burnei, care ar fi fost propus de PSD. Până acum au fost vehiculate fel de fel de nume, dar aproape nimeni nu a luat în calcul faptul că Burnei este cel care ar urma să conducă Prefectura după ce Soare va fi schimbat (Soare care a fost susţinut pentru această funcţie de PNL).

Rămâne, aşadar, deschisă discuţia în legătură cu postul de subprefect, post pe care ar urma să îl elibereze Burnei. Pentru această funcţie, susţin aceleaşi surse, există mai multe variante. Una ar fi ca Ion Mînzînă, vicepreşedinte al PSD, să devină subprefect, iar o alta este aceea ca funcţia de subprefect să îi revină unui reprezentant al Partidului Conservator.

Citiți și: Salarii în pericol: Guvernul va schimba totul

555×222  MAIA
eurial 570×90