Eurial 930 x 122

autobuze

SCANDAL URIAŞ ÎN CONSILIUL LOCAL! TRANSPORTUL ÎN COMUN DIN PITEȘTI, ÎN PERICOL!

În această după-amiază a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Piteşti, pe ordinea de zi figurând peste 30 de puncte. Cel mai important a fost punctul referitor la propunerea Primăriei de prelungire a asocierii dintre SC Publitrans 2000 SA şi firmele private CNCD şi Girexim.

Citiți și: Pitești: A început recepția celor 99 de stații de călători Publitrans

Contractul a expirat deja şi ar fi fost nevoie de aprobarea unui acord formal de prelungire a asocierii.

Proiectul a fost, însă, respins, astfel încât piteştenii care folosesc transportul public în comun riscă să nu mai aibă cu ce să circule în oraș de luni, 31 martie, sau poate chiar de mâine, 28 martie! 65.000 de călători ar fi afectaţi dacă autorităţile nu vor găsi rapid o soluţie! Au fost doar 11 voturi pentru (PSD) şi 8 împotrivă (câte 3 consilieri de la PNL și PDL și 2 de la PP-DD). Pentru ca proiectul să treacă era nevoie de voturile favorabile a două treimi dintre consilieri.

Citiți și: Pitești: Publitrans face angajări! Detalii, AICI

„Unii dintre noi nu vrem să mergem la puşcărie, chiar cu riscul ca cetăţenii să nu mai poată circula cu autobuzele!”, a spus consilierul PDL Radu Bănică. „Să dea cei de la CNCD şi Girexim autobuzele prin contract de comodat!”, a propus, la rândul lui, Mihail Tudor, tot de la PDL. „Eu votez pentru proiect. Merg şi la DNA şi spun că am votat pentru, numai să aibă cetăţenii cu ce să circule!”, a afirmat Gheorghe Dinescu, de la PNŢCD. „Bine, aţi votat împotrivă! Dar ce soluţii oferiţi? Dacă renunţăm la asociere, renunţăm şi la negocierile cu BERD (n.r. – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) şi pierdem şi 100.000 de euro! Ce punem în loc?”, a replicat, iritat, primarul Tudor Pendiuc, în timp ce viceprimarul Cornel Ionică i-a acuzat de populism pe cei care au votat împotrivă.

Pentru rezolvarea problemei este nevoie ca în cel mai scurt timp Consiliul Local să se întrunească în şedinţă de urgenţă, ședință în care să găsească o soluţie pentru ca transportul public de călători în Pitești să poată continua. (Foto: Arhivă)

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90