930 x122 grota rece

georgescu

SPITALUL NOU DIN MIOVENI, PRINTRE CELE MAI MODERNE DIN ROMÂNIA

Spitalul nou din Mioveni, printre cele mai moderne din România.
Jurnaliştii din Argeş au fost invitaţi ieri de primarul din Mioveni, Ion Georgescu, să viziteze şantierul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Spiridon” unde au stat de vorbă şi cu constructorii.
Potrivit edilului-şef din Mioveni, lucrările sunt în plină desfăşurare şi sunt în graficul stabilit iniţial. Reamintim că spitalul este amplasat în zona actualului Spital Orăşenesc „Sfântul Spiridon” şi va avea şase etaje şi şapte secţii – Maternitate şi Neonatologie; Ginecologie şi Pediatrie; Neurologie; Medicină internă; Chirurgie; Cardiologie; Bloc operator şi spaţii auxiliare şi birouri.
Aparatură medicală a fost contractată şi va reprezenta tehnologia anului 2018 cu softuri care pot fi actualizate pentru o perioadă de 20 de ani. În noua construcţie vor fi asigurate 295 de paturi şi echipamente precum: computer tomograf, echipament de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), angiograf şi echipament radiologie (RX).
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 68 de milioane de euro, dintre care  peste 2 milioane de euro au fost deja plătiţi constructorului. (Foto: Facebook Ion Georgescu)

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3