263×587-2 Grota Rece

INCOMPATIBILITATE: ŞI PRIMAR, ŞI ADMINISTRATOR DE FIRMĂ AGRICOLĂ

Marius Stroescu, șeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Argeş, răspunde acuzaţiilor primarilor conform cărora instituţia pe care o conduce le-ar pune beţe în roate fermierilor.

„A trebuit ca noile reglementări europene în materie să fie transpuse şi în legislaţia românească. Noi avem obligaţia de a respecta legislaţia. Nu se poate merge cu hei-rup să luăm bani europeni, sunt proceduri de respectat! Demersul de obţinere a fondurilor nu mai implică atât de multe documente, ministrul Agriculturii a emis recent un ordin care simplifică procedurile.

930×122 CAPRA 5
555*222 supernova

Pe de altă parte, nu pot să nu spun că avem un primar care deşi a fost declarat incompatibil în urmă cu doi ani a venit şi acum să depună cerere de finanţare în nume propriu, dar şi ca preşedinte de asociaţie şi administrator! Mai avem un primar care a depus cerere în calitate de administrator al unei societăţi agricole, iar legislaţia nu permite aşa ceva”, avertizează Marius Stroescu. (Foto: Arhivă)

Afis Hydrafacial 263 587 px Dara Beuty