930×122 CAPRA 5

elevi_BAC

7000 de elevi argeșeni, în febra BAC-ul

Aproape 7.000 de elevi argeșeni din cei 210.000 la nivel național au intrat, astăzi, în febra examenelor de la bacalaureat. Un bacalaureat sub supraveghere video şi cu observatori. Toleranţa va fi zero faţă de orice tentativă de fraudare, a fost avertismentul venit din partea Ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Examenul de bacalaureat a început luni cu proba de competenţe de comunicare în limba română. Conform Ministerului Educaţiei, nu a fost nicio problemă în procedurile realizate în cursul dimineţii de luni. Într-un singur judeţ, din cauza unui furtuni, au existat anumite probleme tehnice la patru centre. În rest, absolut toate centrele şi-au desfăşurat activitatea normal.

 

De luni, timp de trei zile, elevii vor da prima probă, de limba română. Între 10 şi 17 iunie sunt evaluate competenţele de utilizare a calculatorului. Pe 13 iunie proba nu se susţine, pentru că sărbătorim Rusaliile şi este zi liberă. Apoi, de pe 20 iunie, începe proba de limbă străină.

Din 27 iunie, până la 1 iulie, elevii participă la cele trei probe scrise, iar notele vor fi afişate pe 8 iulie.

Dacă până în prezent, nimeni, cu excepţia profesorilor, nu avea dreptul să intre în centrele de examen, noua metodologie permite şi accesul părinţilor. Cei care au cerut asta, au primit deja autorizare de acces.

Ca în fiecare an, este interzis accesul în sală cu telefoane mobile sau alte instrumente. Pentru semnalarea tentativelor de fraudare, Ministerul va pune la dispoziţie o linie telefonică verde. Mai mult, elevii prinşi copiind la bacalaureat nu se vor putea înscrie la facultate în anul următor.

De exemplu, cel care va fi prins cu „fiţuici”, esta dat afară şi mai poate da bacalaureatul abia în septembrie 2012. Aceasta este interdicţia prin care ministrul Educaţiei susţine că se va reduce numărul cazurilor de corupţie din sistem.

Este strict interzis accesul candidaţilor cu orice tip de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare, în caz contrar candidatul va fi eliminat din examen de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele în cauză au fost folosite sau nu.

Următoarea probă va fi cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – croată, maghiară, germană, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană -, în perioada 8-10 iunie.

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă, au fost elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Acestea cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, precum şi itemi corespunzători descriptorilor de competenţe din programele pentru bacalaureat. Subiectele au un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional.

Nivelul de competenţă lingvistică de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă se stabileşte de comun acord de către cei doi profesori examinatori, în conformitate cu descriptorii din programele de bacalaureat şi cu grila cuprinsă în procedurile elaborate şi transmise de CNEE. Suplimentul descriptiv al certificatului de competenţă conţine descrierea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă ale candidatului şi se va completa în conformitate cu nivelul acordat candidatului.

Proba D de evaluare a compeţentelor digitale era programată să înceapă în 13 iunie, dar MECTS a decis schimbarea datei pentru 10 iunie, întrucât zilele de 12 şi 13 iunie sunt libere cu ocazia Sărbătorii de Rusalii, potrivit Codului Muncii.

Perioada alocată desfăşurării probei D se menţine la cinci zile. Următoarea probă este cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, care se va derula în intervalul 20-23 iunie.

Pentru susţinerea probelor orale la bacalaureat, candidaţii vor intra în sala de examen în ordinea afişată, respectându-se criteriul alfabetic şi ora prevăzută pentru fiecare grupă.

Ca pocedură, candidatul va extrage un bilet şi va primi hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor, fiecărui candidat i se acordă câte 15 minute pentru pregătirea răspunsurilor, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte 10 – 15 minute.

Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de bacalaureat, precizează Ministerul Educaţiei.

Probele scrise de la bacalaureat încep în 27 iunie cu Limba şi literatura română, în 28 iunie este progamată testarea la Limba şi literatura maternă, în 29 iunie va fi susţinută proba obligatorie a profilului şi în 1 iulie proba la alegere a profilului şi specializării. În 3 iulie vor fi afişate rezultatele, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestaţii, care vor fi rezolvate în 5 – 7 iulie, urmând ca în 8 iulie să fie afişate rezultatele finale.

În continuarea preocupărilor pentru buna organizare a examenului de bacalaureat, Ministerul Educaţiei a deschis linia TEL VERDE 0800801100 (telefon gratuit), la care cetăţenii pot semnala orice neregulă constatată în organizarea şi derularea examenului naţional de bacalaureat. Linia de telefon 0800801100 va fi disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 9.00-19.00, începând cu data de 6 iunie 2011.

Sursa: realitatea.net

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SMART KIDS 570×90