- Publicat de: ePitești
- 16-03-2016, ora 15:19
- Administrativ
MIOVENI: CAMPANIE DE VACCINARE ANTIRABICĂ A VULPILOR
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin structurile sale specializate, de la nivel central și teritorial, va desfășura în perioada aprilie – iunie anul acesta campania de vaccinare antirabică a vulpilor de pe teritoriul României, prin distribuirea aeriană și manuală a momelilor vaccinale antirabice. Campania va avea loc și în zona Mioveni – Argeș.
Citiți și: Argeș. Orașul surpriză plasat pe locul 2 în topul profiturilor din România!Măsurile de prevenire și protecție care trebuie respectate de populație în zonele de vaccinare:
-Toți câinii vor fi legați sau ținuți închiși timp de 14 zile de la declanșarea campaniei, plimbarea în locurile publice fiind permisă numai în lesă și cu botniță;
Citiți și: S-a încheiat o eră în orașul Dacia-Pe teritoriile supuse vaccinării este interzis pășunatul animalelor timp de 14 zile;
-Persoanele care găsesc animale moarte (vulpi) pe teritoriile supuse vaccinării sunt obligate să le lase neatinse și să anunțe imediat un medic veterinar, administrația publică locală sau unitatea de vânătoare, în scopul prelevării cadavrului;
-Dacă se găsește o momeală vaccinală într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, cu ajutorul unei pungi de plastic trebuie protejată momeala și trebuie anunțat medicul veterinar;
-Dacă se găsește o momeală vaccinală al cărei ambalaj (înveliș) este desfăcut, spart sau distrus, cu mâinile protejate de mănuși trebuie să se plaseze momeala într-o pungă de plastic și să se anunțe medicul veterinar din cea mai apropiată localitate pentru a ridica momeala respectivă;
-Aceste momeli vaccinale nu sunt destinate animalelor domestice (câini și pisici);
-Momelile sunt autorizate pentru utilizarea la animale sălbatice (vulpi din mediul silvatic).
La 45 de zile după terminarea campaniei de vaccinare, cu ajutorul gestionarilor fondurilor de vânătoare vor fi organizate vânători de control, în scopul evaluării eficienței vaccinării.