New Profesional Consult 930 x 122

mioveni

MIOVENI: PROPUNERILE CETĂŢENILOR, INCLUSE ÎN BUGET

În perioada 26 ianuarie-4 februarie 2018, în toate zonele și cartierele Mioveniului au fost organizate 6 dezbateri publice asupra proiectului de buget de venituri și cheltuieli al orașului pentru acest an și prezentate investițiile pentru 2018.

Citiți și: S-a întâmplat astăzi la Mioveni! Se schimbă totul!

Ultimul cuvânt îl vor avea consilierii locali, care se vor întruni în ședință în plen pe 8 februarie, de la ora 17, pentru a vota proiectul de buget și investițiile propuse.

Consultările cu cetățenii, la care au participat de fiecare dată reprezentanții conducerii Primăriei Mioveni, consilieri locali și reprezentanți ai aparatului tehnic din instituție, au avut ca scop aflarea la fața locului a problemelor cu care se confruntă comunitatea și corectarea deficiențelor administrative.

Citiți și: Icoană miraculoasă, „tămăduitoare de cancer și boli grele”, ajunge azi în Argeș

S-a constatat că fiecare cartier are probleme specifice. De exemplu, cetățenii din zona centrală vor mai multă siguranță, dezvoltarea sistemului de supraveghere video și rezolvarea problemei locurilor de parcare din zona de rezidență.

În Racovița cetățenii au cerut dezvoltarea și extinderea zonei intravilane, cu utilitățile aferente, în timp ce locuitorii din Făget au ridicat problema transportului elevilor către școli și disconfortul creat de exploatările private de masă lemnoasă.

Pe de altă parte, în Clucereasa s-a solicitat creșterea calității serviciilor la standarde superioare de calitate, însă cu prețuri și taxe mai mici față de cele de acum.

“Toate solicitările și proiectele fezabile, care sunt necesare fiecărei zone, vor intra pe lista de investiții.

Este, însă, nevoie de timp pentru parcurgerea legislației, aprobarea surselor de finanțare și proiectare pentru perioada 2019-2020, deoarece lista de investiții pentru anul 2018 cuprinde deja mai bine de 90 de proiecte, cu o valoare estimată la peste 18.500.000 de euro.”, informează Primăria Mioveni.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90