- Publicat de: ePitești
- 15-05-2017, ora 15:55
- Administrativ
MIOVENIUL S-A ÎNFRĂȚIT CU UN ORAȘ DIN CHINA
Mioveniul s-a înfrăţit cu un oraș din China. Înfrățirea a fost parafată astăzi în Mioveni de primarul Ion Georgescu și de reprezentanții părții chineze. Este vorba de orașul Jinhua, din provincia Zhejiang.
Citiți și: Argeș. Orașul surpriză plasat pe locul 2 în topul profiturilor din România!Tot astăzi, primarul Mioveniului a semnat şi un acord internațional de cooperare.
Delegația chineză a fost formată din conducerea orașului Jinhua (primarul general, Ji Junmin, și cei doi primari de sector, Guo Huiqiang – districtul Wucheng şi Chen Fengqi – districtul Jindong) și din reprezentanți ai administrației locale și ai mediului de afaceri din provincia Zhejiang.
Citiți și: S-a încheiat o eră în orașul DaciaPrintre altele, acordul de înfrățire dintre Mioveni și orașul Jinhua prevede derularea de proiecte comune în educație, cultură şi sport.
La eveniment au participat prefectul Argeșului, Emilian Dragnea, preşedintele Consiliului Județean, Dan Manu, preşedintele Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Argeş, Ion Glişcă, directori ai instituţiilor din oraş, angajaţi ai Primăriei Mioveni şi reprezentanţi ai Consiliului Local.
Jinhua este un oraș la nivel de prefectură din provincia centrală Zhejiang din estul Chinei, cu o populație de aproximativ 7 milioane de locuitori. Conducerea orașului Jinhua administrează patru orașe, patru comune și un district.