[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Noutate majoră în Argeș. Spitale implicate

Intervenție salvatoare la Spitalul Județean Pitești: „Sunt alt om!”

Ministerul Energiei a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului – „Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, cu sau fără capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice”, finanțat prin Fondul pentru Modernizare (F.M.).

Programul vizează sprijinirea proiectelor de producere a energiei verzi pentru autoconsum, în linie cu obiectivele României din Planul Național Integrat Energie – Schimbări Climatice (PNIESC).

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
https://hevy.ro/ 555x222px

În acest context, Consiliul Județean Argeș intenționează să acceseze fonduri nerambursabile prin acest program, pentru realizarea proiectului „Înființare parcuri fotovoltaice cu capacități de stocare integrate pentru consumul propriu al Consiliului Județean Argeș și al partenerilor implicați”.

Potrivit Notei conceptuale transmise spre aprobare, investiția vizează reducerea dependenței de rețeaua publică de energie și scăderea costurilor tot mai ridicate suportate de instituțiile publice.

Proiectul va fi depus în parteneriat între CJ Argeș (lider de proiect) și principalele unități medicale din subordine: Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul de Pediatrie Pitești și Spitalul de Recuperare Respiratorie și Pneumologie „Sf. Andrei” Valea Iașului.

Noutate majoră în Argeș. Spitale implicate

Analiza preliminară a identificat terenuri potrivite pentru instalarea parcurilor fotovoltaice în localitățile Călinești, Pitești, Valea Iașului și Izvoru, toate situate pe domeniul public al județului, cu potențial solar ridicat și infrastructură adecvată.

Proiectul are ca obiectiv principal producerea energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, cu integrarea unor capacități de stocare, ceea ce va permite utilizarea a 100% din energia produsă.

Investiția va contribui la tranziția verde, reducerea emisiilor de carbon și creșterea eficienței energetice a instituțiilor publice.

Costul estimat pentru realizarea documentației tehnico-economice (studiu de fezabilitate, studii topografice, geotehnice, avize și autorizații) este de aproximativ 314.600 lei cu TVA, finanțarea urmând a fi asigurată inițial din bugetul local, iar ulterior, din Fondul pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.

930×122 https://hevy.ro/
New Profesional Consult-555×222

Consiliul Județean Argeș va supune proiectul de hotărâre privind necesitatea și oportunitatea realizării acestei investiții dezbaterii și aprobării în ședința ordinară a instituției, în vederea demarării procedurilor de accesare a finanțării.

570x90px https://hevy.ro/
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti