Locuitorii din cartierul Războieni din Pitești se confruntă cu probleme în alimentarea cu apă, iar unii dintre aceștia susțin că nu mai au apă de aproximativ 24 de ore.
Situația este legată de o serie de avarii produse în sistemul de pompare și distribuție, în urma cărora au fost înregistrate peste 20 de intervenții în cartierele Războieni, Craiovei, Banat, Exercițiu și pe platoul Prundu.
În acest context, directorul publicației ePitești.ro, Alex Ivan, a luat legătura cu Mihail Marinescu, directorul general al Apa Canal 2000 S.A. Pitești, pentru a afla care este cauza problemelor și când ar putea fi remediată situația.
Căderile de tensiune au afectat stația de pompare
„În noaptea zilei de 27 august s-au produs dese căderi și fluctuații de tensiune în stația de pompare Războieni.
Aceste defecte de natură electrică au generat arderea echipamentelor electrice care asigură funcționarea automată a stației de pompare. Acest eveniment a condus la plecarea automată a pompelor la regimul de presiune impus, generând fenomenul «de lovitură de berbec».”, explică acesta.
Peste 20 de avarii în mai multe cartiere
Fenomenul a dus la apariția a peste 20 de avarii în sistemul de pompare și distribuție.
,,Astfel au fost înregistrate peste 20 de avarii în sistemul de pompare și distribuție în cartierele Războieni, Craiovei, Banat, Exercițiu, platoul Prundu.
Echipele au intervenit pe tot parcursul zilei de 28 august, precum și în noaptea zilei de 28 august pentru remedierea avariilor’, ne-a precizat Mihail Marinescu.
Intervențiile continuă și pe 29 august
Lucrările nu sunt însă finalizate. Intervențiile continuă și în cursul zilei de 29 august, iar reprezentanții companiei spun că acestea ar putea fi prelungite și pe 30 august, în funcție de situația din teren:
,,Acțiunile continuă și astăzi, 29 august, și dacă va fi nevoie și în cursul zilei de 30 august.
Totodată se fac demersuri pentru înlocuirea echipamentelor de natură electrică și de automatizare pentru asigurarea funcționării în automat a echipamentelor.
Ne cerem scuze utilizatorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că facem toate demersurile pentru soluționarea cât mai rapidă a acestor probleme.”, declară pentru ePitești.ro directorul general al Apa Canal 2000 S.A. Pitești.

Problemele afectează în special alimentarea cu apă din zonele în care au fost înregistrate avariile, iar echipele operatorului continuă intervențiile pentru restabilirea funcționării sistemului.













