930X122 MAIA

parc

PITEŞTENII VOR PATINOAR ÎN PARCUL TRIVALE

În curând în Pitești va fi deschis un patinoar artificial la inițiativa Primăriei, patinoar care va funcționa în perioada sărbătorilor de iarnă. Spre deosebire de alţi ani, când patinoarul municipalităţii a fost amplasat în parcul din pădurea Trivale, lângă „Grotă”, în acest an Primăria intenţionează amplasarea lui în incinta bazei de agrement de la intrarea dinspre Centru în cartierul Trivale (foto).

Citiți și: Pitești. Buluc de oameni, în Trivale! Întâlnire de gradul 0!

Intenția Primăriei a provocat nemulțumire.

„Baza de agrement este un loc total neadecvat pentru acest tip de sport din toate punctele de vedere. Patinoarul artificial se integrează numai într-un decor autentic natural, așa cum este cel oferit de parcul Trivale. Piteştenii evadează în parcul Trivale din poluarea şi cenușiul civilizaţiei şi numai aici găsesc culoare, linişte și prieteni. Decorul va fi completat de ghirlandele luminoase montate pe stâlpi, pe care aşteptăm să le aprindeţi.

Citiți și: Pitești. Accident în Trivale! Pompierii, la fața locului

Susţinem amplasarea patinoarului la „Grotă”, spre bucuria celor mici şi mari!”, se arată într-o sesizare transmisă Primăriei.

Eurial 555 x222
570×90 senatori-01 psd